Datare: sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX
Descriere: Roata de la car este una dintre piesele care îl alcătuiesc şi care ajută la punerea în mişcare a acestuia. Este prevăzută în centu cu un ax, butucul din care pleacă cele nouă spiţe (schiţe), care intră în cele câteva obezi. Peste obezi se trage şina din fier forjat, care, cu timpul, se subţiază şi se rupe, necesitând înlocuirea. Carul la care se înhămau caii sau boii, era principla unitate de transport si cel mai important ajutor a țăranului din sec XIX-XX la muncile agricole.
Material: Lemn, fier
Alte informaţii: Carul era prevăzut cu patru roţi mari şi solide – ataşate câte două la osii, osia din faţa şi osia din spatele carului. Acesta trebuia să suporte greutatea de peste o tonă de materiale. Roata era făcută de rotar împreună cu fierarul. Ţăranul care avea car cu boi era respectat de tot satul. Avea cu ce ara, semăna, transporta roada din câmp, avea cu ce aduce piatra de la carieră, lutul de la lutărie, lemnul de la pădure. Carul era legătura gospodăriei cu mediul.
Totodată, carul cu boi era elemntul prezent în alaiurile de nuntă (mireasa şi mirele în carul cu boi; carul încărcat cu zestrea miresii; boii împodobiţi cu ştergare minunate, cu flori de busuioc în coarne), în alaiul de urători îmbrăcaţi în costume populare (obiceiul pluguşorului de Anul Nou – veneau gospodarii cu plugul cu patru boi, împodobiţi de sărbătoare, trăgeau o brazdă în curtea gazdei, în pocnetul harapnicelor şi bicelor, a mugetului buhaiului, în vacarmul clopoţeilor şi zurgălăilor), dar şi în cortegiul funerar. În vreme de bejenie familiile urgisite de soartă puneau avutul în car şi se duceau în pribegie.
