Complexul Istorico Arhitectural Manuc Bey
Complexul istorico – arhitectural Manuc Bey se află în sectorul de vest al orașului Hîncești. Acesta reprezintă doar o mică parte din fosta moșie, având suprafața de circa 10 ha, procurată de controversata personalitate istorică de origine armeană Manuc-Emanuel Mârzaian cu 300 mii de lei de la Ioniță Iamandi în aprilie 1816. Cum noul stăpân al moșiei moare subit în vara lui 1817, la vârsta de numai 48 de ani, cel mai probabil, el nu reușește să construiască niciun edificiu, toate clădirile din perimetrul actual al Complexului (cu excepția Casei Iamandi) fiind ridicate de urmașii săi. Astfel, în afară de Casa Iamandi, până în zilele noastre s-a păstrat clădirea impunătoare a Palatului, construit în perioada anilor 1858-1861, Turnul de Pază, Casa Vechilului și Castelul de Vânătoare.
Cumpărarea moșiei
În dimineața zilei de 3 octombrie 1814, lui Manuc Bey i s-a fixat audiență la țarul rus, care se afla la Viena. Prezentat țarului, a fost impresionat de bunăvoința ce i s-a arătat de la început. Manuc i-a înfățișat lui Alexandru I proiectele economice în legătură cu o întinsă regiune din Rusia. ”Prințul armenilor”, supunea țarului spre aprobare proiectul de fundare a unui mare port la Dunăre, lângă Reni, ba mai mult, Manuc Bey propunea țarului popularea întregii regiuni cu coloniști din țările creștine, din Balcani, asuprite de turci. Orașul de la gurile Dunării urma să se numească Alexandropol.
Prima problemă în procesul de construire a unui oraș port era lemnul. Prin oamenii lui de afaceri cumpără marea moșie Hîncești, din Lăpușna, acoperită cu multe păduri seculare. A plătit pentru moșie 300.000 de lei aur lui Ioniță Iamandi, proprietarul moșiei pe atunci. În toamna anului 1815 se mută la Chișinău pentru a fi mai aproape de regiunea care făcea obiectul marilor lui proiecte. Într-un memoriu adresat țarului Alexandru I, Manuc Bey cere ca noul oraș să aibă o magistratură proprie care să depindă numai de guvernatorul districtului, iar funcționarii puteau fi ai statului. Portul se va bucura de aceleași privilegii ca și Odessa, populația orașului va fi scutită pentru 10 ani de impozite, va întreține și aproviziona numai armata districtului. Negustorii vor fi liberi să meargă oriunde în Rusia și înafara ei. Oricine se va hotărî să se stabilească în acest district va primi ajutor pentru a-și înjgheba o gospodărie. În schimb, Manuc Bey se angaja să dea 20.000 de galbeni pentru vamă și carantină și să plătească timp de 5 ani salariile tuturor funcționarilor.
În mijlocul orașului se planifica ridicarea unui mare complex, care urma să fie construit construit radial pentru asigurarea accesului ușor la toate instituțiile orășănești. Acest proiect îndrăzneț l-a făcut cunoscut pe Manuc în toate cercurile conducătoare de la Sankt Petersburg.
În perioada negocierilor, privind construire orașului, soția și copii lui rămîneau la Brașov. În sfârșit, la 27 mai 1816, Luca Kiriko, consulul rus de la București și vechi prieten de a lui Manuc a eliberat pașaportul pentru familia sa. Mariam Manuc era însoțită de cei doi fii, Murad și Feirat, de cele patru fiice și de o soră a ei. Din suită mai făceau parte Babic Iacubici, o slugă credincioasă familiei și încă 11 servitori.
Mutarea familie Manuc-Mîrzaian la Hîncești
Plecarea numeroasei familii la Hâncești a fost un lucru greu de realizat: au fost închiriați 90 de cai, două carete, două butci și nouă ”care mari, mocănești”. Din convoi făceau parte și doi medici, un preot, preceptorul copiilor și un bucătar. Pe drum familia a fost întovărășită de doi ofițeri și 11 arnăuți până la Focșani și de aici de alți 6 arnăuți până la Sculeni. Până să ajungă la Hîncești s-a mers vreo 40 de zile după care s-a făcut carantină de încă 15 zile.
Dacă construirea orașului Alexandropol întârzia din cauza unei complicate birocrații, atunci tot ce ținea de funcțiile și posibilitățile lui personale au fost realizate la timp. A reușit să pună pe roate viața economică și cea agricolă a districtului, populând regiunea într-un timp record și într-un ritm accelerat, mai ales cu ajutorul coloniștilor armeni veniți de pe teritoriile ocupate de turci.
Moșia după Moartea lui Manuc Bey
Deoarece toți copiii săi erau minori la acea vreme, averea sa va fi administrată de o epitropie. Cea mai mare parte a averii se afla în Țara Românească și era greu de administrat, așa că epitropii moștenitorilor decid să arendeze toate proprietățile.
Manuc Bey lasă testament prin care interzice înstrăinarea moșiilor, iar urmașii lui erau obligați să se căsătorească numai cu armeni. Averile imobile au revenit mănăstirilor armenești din Ecimiadzin, Iarusalim, Muș, săracilor din Rusciuc și bisericii armene din București. A fost înmormântat lângă biserica armeană din Chișinău iar mormântului lui s-a păstrat până în prezent.
După moartea sa, activitatea a fost continuată de fiul mai mare Oganes (Ion Murat). Pe timpul lui Oganes, localitatea Hâncești a devenit vestită prin construcțiile sale istorice printre care și ansamblul de reședințe - Palatul princiar, Castelul de Vânătoare și Biserica Armeană. În 1872, apare prima școală primară pentru băieți și se deschide primul spital din Hâncești și tot atunci a fost instalată prima linie telefonică Chișinău-Hâncești, au fost construite fabrici de cărămidă și vin, tăbăcării și o bibliotecă.
Moșia în perioada post-sovietică
În 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă militară a unei unități militare sovietice: ”Castelul și tot parcul din jur au fost împrejmuite cu sârmă ghimpată, au pus sentinele la intrare și nimeni nu a mai putut pătrunde în locul de pelerinaj duminical al tineretului. La cîteva zile după începerea războiului în iunie 1941 toți militarii ruși de la cazarma din castel au plecat pe front și în cazarmă au rămas doar acei soldați care asiguru paza. Dar cînd armata română a ajuns în pădurea din spatele castelului militarii ruși au incendiat castelul și ne-am pomenit cu niște explozii care cutremurau pământul, mai târziu am aflat că tot subsolul castelului era plin cu muniție de război și pe care rușii nu au mai putut s-o evacueze. …la un moment dat castelul era cuprins în flăcări, ardea ca o torță spre mâhnirea și blestemul locuitorilor din Hâncești care priveau neputincioși.” Mărturii ale martorului evenimentelor Boris Mocarenco.
În 1954 palatul a fost reparat capital după proiectul arhitectorului general al Chișinăului, Robert Kurtz. Din 1965 clădirea a servit drept sediu pentru Colegiul de Construcție. În 1975 s-a luat decizia de a transforma Castelul Vânătoresc de pe teritoriul mișiei în Muzeu de Istorie și Etnografie, deschiderea expoziției a avut loc la 24 august, 1979; În Casa Vechilului au locuit învățătorii care predau pe atunci la colegiul de mecanizației (începînd cu anul 1965 pe teritoriul moșiei și-a desfășurat activitatea Colegiul de Construcție, până în 1989).
Iar casa Iamandi găzduit biblioteca colegiului de construcție, iar în subsol era amenajată o sală cu tir. După 1989 Palatul Princiar a fost lăsat fără supravechere și utilitate, o perioadă în care foarte multe obiecte inclusiv uși și geamuri au fost luate, iar palatul a fost vandalizat în repetate rânduri.
